370 de puieți cu 3 sărbătorite

 

Liana Buzea ViitorPlus - asociatia pentru dezvoltare durabila

65.660592255125% Complete
2,306 RON
Sumă strânsă
3,512 RON
Target
33
Donații

Pe 11 octombrie Liana serbează 37 de ani, Adela, serbează 43 de ani și Ana Sorina serbează 32 de ani. De la campania uneia dintre noi, am strâns echipă de sărbătorite și ne donăm ziua de naștere pentru a planta 370 de puieți.

Puieții vor fi stejar, sălcioară și plop alb și vor fi plantați în localitatea Chirnogi, jud. Călărași, în perdeaua forestieră de protecție pe care programul Adoptă un copac îl derulează de câțiva ani acolo.

 

DESPRE SĂRBĂTORITE:

 

LIANA: În 2003 am început să pun bazele primului meu proiect: EcoAssist, proiect de colectare selectivă a deșeurilor din Academia de Studii Economice din București. În 2006 am extins proiectul în alte două universități: Universitatea din București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București. În 2008, am înființat Asociația EcoAssist în București. În 2010 am inițiat și reprezentat legal prima ediție a mișcării sociale ”Let's Do It, România!” curățenia țării într-o singură zi. În 2011 am fondat și coordonat inițiativa națională de împădurire ”Plantăm fapte bune în România!” În 2017 am publicat o carte despre prima ediție a curățeniei țării (200.000, o voi reedita curând). Din 2019 susțin proiectul Adoptă un Copac. Sunt bucuroasă și recunoscătoare că am fost primită aici. Îmi aduc intelectul, strategia, capacitățile de comunicare și orice reprezint eu ca simbol pentru protecția mediului din România pentru programul Adoptă un Copac.

 

ADELA: Copacii mi-au fost prieteni de joacă în perioada copilăriei, atunci când activitățile preferate erau cățăratul în cautare de fructe și jocul cu păpusile pe cele mai groase ramuri ale unui nuc bătrân. Tot ei mi-au furnizat primii "bani de buzunar" sub forma frunzelor, pentru ca în prezent tot ei să-mi dea cele mai frumoase culori pentru lucrările de artă pe care le creez. Sunt artist cu flori presate de peste 25 de ani și, începând cu 2010, am devenit și trainer în arta florilor presate, din dorinșa de a împărtăși celorlalți bucuria creației cu materiale vegetale. Întrucât natura are un loc central în viața mea, am simțit să mă implic încă din anul 2008 în numeroase activiăți de protecție a mediului, inclusiv o împădurire, iar acum sunt entuziasmată de oportunitatea să contribui la programul Adopta un copac cu un gest simplu, dar de impact. Pe 11 octombrie împlinesc 43 de ani și imi doresc să sărbătoresc prin plantarea a cel puțin 43 de puieți din cei 370. Având convingerea că "în unire stă puterea", te invit să ni te alături și să donezi atât cât te lasă inima, fie în locul darului de ziua mea, fie pur și simplu din dragoste pentru copaci și natură în general. Îți mulțumesc!


ANA: Sunt îndrăgostită profund de scris, de artă, de teatru, mă dedic cu tot sufletul, sunt o boemă incurabilă, mă lupt cu morile de vânt - și-mi place, cred mult în puterea naturii și conexiunea dintre ea și om. Din experiență! Mă lupt cu salvarea animalelor și educarea adulților. În general, trăiesc într-o bulă cu lucruri pozitive. Și când ies de acolo...mă lupt s-o extind.

 

Îți mulțumim pentru sprijinul tău! 
Liana, Adela și Ana


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ViitorPlus - asociatia pentru dezvoltare durabila - este un ONG romanesc infiintat in 2006, ce are in portofoliu programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat pentru mediu si infrastructură de mediu.

SUSŢIN PROIECTUL

Adoptă un copac!

Adoptă un Copac este programul de împăduriri și educație despre păduri al Viiitor Plus. 1.423.000 puieți, 32.600 voluntari, 205ha împădurite, 25 comunități sunt rezultatele nostre până acum - și nu ne oprim curând! 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

33 Donații

La mulți ani si mult succes in continuare!
14 Oct 2019
Succes cu plantarea ! Sa ne trimiteti si noua poze de la plantare.
14 Oct 2019

Adela Maria Talpes

60 RON
Cadou din partea Iuliei Padureanu.
13 Oct 2019

Silvia Dinulescu

50 RON
13 Oct 2019

Matei, Simona & Cosmin

100 RON
La multi ani Liana!!
12 Oct 2019

Anonymous

30 RON
La multi ani
11 Oct 2019
La multi ani cu sanatate si sa fiti voioase toate : ).
11 Oct 2019

Anonymous

30 RON
La multi ani!
11 Oct 2019

Anonymous

150 RON
La multi ani!
11 Oct 2019
La Mulți Ani Liana ;3
11 Oct 2019

Anonymous

30 RON
Sa traiasca sa creasca si voi sa infoloreasca
11 Oct 2019
10 Oct 2019
150 RON
10 Oct 2019

Vlad

300 RON
La Multi Ani !
10 Oct 2019

Anonymous

50 RON
Pentru pădure, pentru Adela Talpes.
09 Oct 2019
La mulți ani!
09 Oct 2019
La multi ani infloritori Liana! La multi ani puieti !❤️
09 Oct 2019
La multi ani cu bucurie, Liana! La multi ani verzi tuturor celor 370 de copaci!
08 Oct 2019
La multi ani! Mult succes!
08 Oct 2019
La multi ani sănătoși !
08 Oct 2019

Anonymous

50 RON
06 Oct 2019
La cat mai multe si mai eficiente plantari de arbori. La multi ani cu sănătate!
04 Oct 2019

Vasile C.

75 RON
La multi ani, Liana!
04 Oct 2019

Anonymous

60 RON
Pentru plantări :)
03 Oct 2019

Anonymous

50 RON
03 Oct 2019
La multi ani!
02 Oct 2019

Felicia Dragusin

50 RON
La multi ani, draga Liana!
30 Sep 2019
La mulți ani!
30 Sep 2019

Florin B

30 RON
La mulți ani și la multe fapte bune!
29 Sep 2019
La multi ani. Mult succes in continuare
28 Sep 2019